Despre debate…

Debate-ul a însemnat pentru noi şi studiu serios şi distracţie „serioasă”, ponderea fiecărei componente a variat, dar ambele au fost prezente mereu. Probabil de aceea îi duc dorul şi cred că e activitatea extracuriculară cea mai reuşită pentru un elev de liceu. Pc parcursul a patru ani am învăţat despre adopţiile internaţionale (prima temă a unui concurs serios unde am pierdut… rău de tot), despre securitatea naţională şi terorism, despre toleranţa zero faţă de violenţă, despre apa potabilă ca şi resursă comună şi despre multe alte subiecte de neîntâlnit în materia de liceu. Cea mai dragă competiţie este (pentru mine cel puţin) Forumul Internaţional IDEA, din vara anului 2006, Predeal. Am întâlnit oameni din 36 de ţări, vorbind tot atâtea limbi diferite şi având obiceiuri care mai de care mai exotice. Am aflat atunci că slovacii sunt oameni răi (pentru că ne-au bătut exact când toţi „pariau” pe noi) şi că există foarte mulţi coreeni deştepţi care participă la toate concursurile posibile din lumea asta şi câştigă multe dintre ele.

Înainte însă să fim selectaţi pentru forumul internaţional unde am cunoscut elevi din toate colţurile lumii, am avut ocazia să participăm la proiectul D.I.A.L.O.G., desfăşurat între şcoala noastră şi un liceu din Gyor, Ungaria. Schimbul de experienţă ne-a permis să locuim timp de două săptămâni la familii din Ungaria, iar elevii maghiari, la rândul lor, au stat la noi, câteva luni mai târziu. Dincolo de dezbaterile pe diferite moţiuni, de concursurile de public speaking, cred că proiectul acesta a fost un bun prilej de a lega prietenii, de a ne exersa engleza şi de a călători în ţara vecină, Ungaria. De altfel, cu toţii suntem de acord că Budapesta este o capitală minunată, iar orăşelul Gyor este la rândul său deosebit.

Printr-o altă experienţă unică am trecut când am participat la emisiunea „Generaţia contra” de pe TVR1, emisiune dedicată dezbaterilor academice. Cu nasul pudrat şi multe lumini în ochi am păşit în platou şi am discutat despre efectul nociv al telenovelelor (aşa susţineam noi) şi despre donarea umană (pe care tot noi o încurajam). Am jucat împotriva debaterilor din Ploieşti pe care o dată i-am înfrânt şi… o dată nu. Ne place să ne amintim de prima experienţă. Şi doamna Gabriela Cucu a trecut prin emoţiile pricinuite de camerele de filmat, dar dintr-o altă perspectivă. Concret, instructorul nostru de club a fost invitat la TVR1 în calitate de arbitru, pentru a juriza o dezbatere pe tema inechităţii de gen.

Cred că cel mai savuros moment din 2006 a fost cel în care am câştigat Competiţia Naţională de Dezbateri, cu tema „Ar trebui adoptate măsuri de toleranţă zero faţă de violenţa în şcoli”. Am avut parte de multe emoţii, cafele şi Red Bull, dar efortul a meritat, am învins echipa moldovencelor care ne-au făcut să pierdem cupa cu un an în urmă. Ştiu, s-ar părea că avem „spirit de răzbunare”, dar nu e chiar aşa, orice competiţie importantă îţi rămâne în memorie, orice replică greşită te costă şi orice întrebare bine pusă îţi poate aduce câştigul. De aceea cred că ne aducem aminte aproape perfect cum s-a desfăşurat runda, în ciuda emoţiilor specifice.

În februarie 2007 am avut plăcerea (condimentată cu mult stres, trebuie să recunosc) să participăm la un eveniment din cadrul conferinţelor civice organizate de asociaţia A.R.D.O.R. în mai multe oraşe ale ţării. Dezbaterea a avut loc pe o temă „spinoasă”, şi anume „Regionalizarea pe criterii etnice – este sau nu justificată”. Acest eveniment a fost deosebit pentru că am avut ocazia să îi avem ca şi coechipieri pe domnul Cristian Pârvulescu, preşedinte Pro Democraţia şi pe domnul Marius Cosmeanu, redactor la ziarul Cotidianul.

Ar mai fi de povestit despre multe alte evenimente legate de debate care ne-au întregit viaţa de licean, dar cred că pentru a-ţi face o idee despre ce înseamnă debate-ul pentru un tânăr, e mai indicat să fii tu însuţi implicat în această activitate. Motiv pentru care îi încurajez pe toţi (nu pe un ton mămos, ci plin de entuziasm) să participe, măcar şi ocazional, la dezbaterile organizate în cadrul clubului de dezbateri de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”.

Bianca Dragomir

 

Am trăit multe momente memorabile în calitate de instructor al clubului de dezbateri al Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, timp de 12 ani. Încă ţin legătura cu unii dintre foştii elevi, le urmăresc evoluţia şi mă bucur pentru succesele lor, acolo unde sunt. Am trăit alături de ei emoţiile concursurilor, ale calificărilor în diverse etape, ale devenirii lor ca debateri valoroşi, dar şi ca oameni deosebiţi.

Ceea ce m-a entuziasmat mereu a fost capacitatea lor uriaşă de evoluţie, modul spectaculos în care se dezvoltau mulţi dintre ei în 4 ani de zile. De la copiii timizi de la începutul clasei a 9-a, se metamorfozau în câţiva ani în redutabili vorbitori, stăpâni pe ei şi pe ideile lor, pe care au învăţat să şi le susţină cu argumente pertinente.

Am încercat, în tot acest timp, să mut accentul de pe competitivitatea extremă (a câştiga cu orice preţ o dispută) pe frumuseţea schimbului intelectual de idei. De aceea am fost fericită când, după finala unei competeţii, întrebând o elevă dacă crede că echipa ei va câştiga, mi-a replicat că meciul a fost atât de frumos încât chiar nu mai contează cine câştigă.

Gabriela Cucu, Fost instructor de dezbateri

 

Am avut privilegiul să aflu câte ceva despre lumea debate-ului în cele mai bune momente ale clubului din Sfântu Gheorghe: organizarea regionalei pe Transilvania la noi în judeţ şi mai ales câştigarea titlului de campioni naţionali la ediţia din 2007, de la Slănic Moldova. Am fost atras de acest domeniu datorită frumuseţii şi profunzimii sale, dar mai ales datorită celor 4 oameni foarte dedicaţi acestui „joc al argumentelor”.

La început a fost „fondatoarea” mişcării, profesoara Gabriela Cucu, cea care a iniţiat şi perpetuat dezbaterile academice timp de 12 ani în Colegiul Naţional Mihai Viteazul, obţinând rezultate excelente cu mai mulţi elevi din generaţii diferite.

A mai contat pentru mine „creierul” echipei, serioasa, atenta şi extrem de incisiva Bianca Dragomir, cea care ştia întotdeauna să regândească întregul caz în anumite situaţii de impas din timpul antrenamentelor sau al meciului în sine.

„Tânăra speranţă” Laura Ştefănescu m-a impresionat prin pasiunea şi energia pe care le punea la bătaie înainte şi în timpul „confruntărilor”.

L-am lăsat intenţionat la urmă pe prietenul meu Radu Cotarcea, cel care ştia întotdeauna să răsucească o moţiune pe toate feţele şi care adăuga sare şi piper oricărei partide pe care o disputa.

Datorită celor patru de mai sus, am ajuns să-i fac din ce în ce mai mult loc acestei activităţi pe lista mea de priorităţi, astfel încât acum am ajuns să răspund practic de acest club, ba chiar am reuşit în ultima vreme să atragem elevi şi din alte licee către această activitate.

Sunt convins că actualii membri ai clubului au toate şansele să le calce pe urme celor patru, medalia de argint obţinută la Turneul din Muntenegru dându-ne speranţe pentru viitor, tuturor celor implicaţi în această „bătălie a minţii”.

Mădălin Guruianu