“Am reușit o reducere a absenteismului cu aproape 60%”

Interviu cu directoarea Colegiului Naţional “Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, Luminiţa Curceanu.

Colegiul Național Mihai Viteazul (CNMV) are din toamna anului trecut o nouă conducere, iar primele schimbări de viziune s-au produs deja, așa cum se și așteptau elevii și cadrele didactice. Noua directoare a Colegiului, prof. Luminița Curceanu, anunța aceste schimbări încă de la numirea sa în funcție, arătând că cele mai importante deziderate ale sale se leagă de creșterea calității învățământului și de reducerea absenteismului, care la un moment dat atinsese cote alarmante, mai ales în rândul claselor de liceu. La nici o jumătate de an de la acel moment, schimbările au devenit vizibile, în vreme ce absenteismul s-a redus considerabil. Despre aceste aspecte, precum și despre introducerea uniformelor în CNMV dar și despre alte chestiuni la zi, ne-a vorbit Luminița Curceanu în cadrul unui nou interviu.

– Doamna directoare, iată că am ajuns la jumătate de an de când ați venit la conducerea CNMV. Vorbiți-ne despre cum s-au schimbat lucrurile în acest timp.

– Lucrurile s-au schimbat și suntem într-o continuă dinamică, dar cred că mai avem mult de muncă. Pot începe cu aspectul uniformelor, CNMV fiind primul liceu, prima școală din Sfântu-Gheorghe care a introdus uniformele obigatorii. Este o parte bună că am reușit introducerea uniformelor, dar o parte mai puțin bună este aceea că nu toată lumea poartă aceste uniforme. Este obligatoriu, prevăzut în regulamentul de ordine interioară a școlii, am avut şi discuții cu părinții pe această temă… Unii dintre aceștia au fost destul de supărați; eu le-am dat voie elevilor și cu pantaloni negri normali, nu neapărat din uniformă, singura mea pretenție a fost însă ca acești pantaloni să fie într-adevăr negri, clasici – nu blugi tăiați cu tot felul de fermoare, gri sau cu dungi. Prin urmare, am avut și discuții în contradictoriu… Pe cei de clasa a XII-a nu i-am obligat la cumpărarea uniformelor, ei au deja destule cheltuieli, dar i-am rugat să vină îmbrăcați în pantaloni negri, cu tricou sau cămașă albă, oricum mai decent decât cum veneau înainte. Se pare că unii nu au dorit să se conformeze. Atâta timp cât e prevăzut însă în regulament, elevul trebuie să poarte această uniformă, dacă nu… poate fi trimis acasă să se schimbe. Lumea trebuie însă să înțeleagă că un regulament nu e făcut pentru a fi încălcat ci pentru a fi respectat și sper că vom ajunge la respectarea totală a acestuia.

– Ce noutăți aveți cu privire la absenteism?

– Absenteismul s-a redus în proporție de aproape 60%. A fost și este încă puțin dificil… Am schimbat modalitatea de motivare a absențelor: nu mai pot fi motivate de copii cu scutiri date direct la diriginte. Motivările se fac pe baza unei cereri adresate secretariatului școlii, cerere depusă de către părinți și nu de către elevi, acestei cereri anexându-i-se scutirea medicală. Derogare am dat celor care nu locuiesc în Sfântu-Gheorghe, cererea respectivă putând fi înaintată de către diriginte, pentru a nu pune părinții din alte localități pe drumuri; tot regulamentul de ordine interioară prevede că această motivare se face în termen de șapte zile de la data întoarcerii elevului în școală. Lumea încă nu s-a obișnuit, dar probabil că se va obișnui atunci când nu se vor mai putea preda la secretariat aceste cereri odată cu depășirea celor șapte zile.

Citeşte tot interviul pe www.covasnamedia.ro

Comentariile sunt inchise.