Investiţii masive la CNMV

Primăria Sfântu Gheorghe a alocat 20.000 de lei pentru instalarea unui sistem de supraveghere.

Primăria municipiului Sfântu-Gheorghe a alocat 20.000 de lei pentru achiziționarea și instalarea unui sistem de supraveghere la Colegiul Național Mihai Viteazul (CNMV).

Directoarea CNMV, Luminița Curceanu, a declarat că un sistem de supraveghere video este absolut necesar pentru siguranța elevilor, mai ales în condițiile în care Colegiul își mărește efectivul de elevi odată cu introducerea claselor pregătitoare.

În ceea ce privește costul total al sistemului, acesta se va ridica undeva la 30.000 de lei, CNMV urmând să contribuie cu diferența de 10.000 de lei sau chiar mai mult, ducă va fi cazul. Deocamdată însă, Consiliul de Administrație al CNMV va trebui să solicite și să analizeze ofertele în acest sens, iar dacă totul va decurge normal, sistemul va putea fi funcțional din toamnă, odată cu începerea noului an școlar.

În plus, municipalitatea va demara în această vară și proiectul de înlocuire și modernizare a sistemului de canalizare al Colegiului, un sistem vechi din 1908; valoarea totală a proiectului este de 520.000 de lei, iar acesta include, pe lângă sistemul de canalizare, reparații și modernizări ale aleilor, terenului de sport, gardului școlii și multe altele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>